Salut,
Sunt omul care a construit pro bono site-ul www.dreptatepentruanimale.ro și identitatea vizuală a Asociației Dreptate Pentru Animale.
Sunt omul care s-a implicat în dezvoltarea și promovarea asociației, în susținerea campaniilor de sterilizare, în strângerea de fonduri și în contribuții financiare consistente din fonduri proprii.
Nu am făcut toate acestea pentru recunoaștere, beneficii personale sau vizibilitate. Le-am făcut pentru că am crezut în misiunea declarată și în importanța ei pentru animale.
Uneori, felul în care sunt tratați voluntarii care contribuie la o cauză spune mai multe despre valorile unei asociații decât mesajele pe care aceasta le promovează public.
A contribui voluntar nu înseamnă a accepta orice fel de atitudine.
În cazul meu, diferențele profunde dintre valorile în care cred și atitudinea Asociației Dreptate Pentru Animale față de implicarea și contribuțiile mele m-au determinat să suspend accesul la site-ul www.dreptatepentruanimale.ro, domeniu care îmi aparține.
Decizia vine în contextul în care, munca și experiența mea profesională puse în slujba Asociației Dreptate Pentru Animale au fost invalidate de aceasta, fiind exprimată totodată intenția de a împiedica validarea, în fața oricăror persoane, a unui alt proiect în care sunt implicat.
Pe noul domeniu utilizat de Asociația Dreptate Pentru Animale sunt folosite în continuare fotografii și materiale vizuale realizate și editate de mine, fără să îmi fi fost solicitat acordul pentru această utilizare. Există o contradicție evidentă între invalidarea muncii mele și continuarea folosirii rezultatelor acesteia.
Dincolo de orice neînțelegere personală, respectul față de munca voluntarilor ar trebui să facă parte din valorile oricărei asociații care promovează public respectul și dreptatea.
Nu public acest mesaj pentru a cere cuiva să aleagă o tabără, ci pentru a explica o decizie și pentru a oferi contextul necesar celor care susțin sau urmăresc activitatea Asociației Dreptate Pentru Animale
Respectul și dreptatea nu ar trebui să fie doar cuvinte.